Multă lume a vorbit în această perioadă despre criza economică actuală din România, însă puţini au înţeles că în spatele acesteia se ascunde o criză de identitate a poporului român.
În general, problemele socio-culturale rămân ignorate până duc la crize cu efecte directe asupra bunăstării sociale, cum ar fi cazul actualei crize din România.
O primă manifestare a crizei de identitate este aceea de mimetism a situaţiei din Occident. Mass-media ne învăţa că „toate famiile fericite din Occident trăiesc din credite şi fac din mersul la cumpărături o activitate de timp liber ...”. În acest context, criza din perioada de analiză 2008-2010 vine pe fondul unui mix greşit de politici macroeconomice: de exemplu, cota unică a dus la consum privat excesiv, de multe ori, pe datorie. Preţul activelor imobiliare creştea necontenit, iar creditarea se facea necontrolat chiar şi în cazul agenţilor economici insolvabili. Mergând mai în profunzime, putem observa că apetitul pentru profit era unul exagerat (se investea în active cu grad ridicat de risc, corporaţiile nu aplicau stimulente manageriale adecvate prin adoptarea unor modele de creştere a cifrei de afaceri, chiar dacă acestea nu erau neapărat sustenabile), iar agențiile de rating și ceilalți factori de reglementare la nivel internațional puneau presiune pe situația internă.
Conform spuselor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, situația pe plan internațional preconiza și aceasta o criză de amploare: lichiditatea abundentă a FED și BOJ, dorința exportatorilor de petrol și gaze naturale de a limita aprecierea monedei și suprasaturarea cu economisiri venite din China și Asia de Sud-Est. Toate acestea au dus la scăderea dobânzilor, creșterea volatilități, a riscului și implicit scăderea vigilenței investitorilor.
Prin afectarea surselor de finanțare pe fondul crizei internaționale, automat s-a declanșat și criza internă preconizată anterior: încetinirea creșterii/reducerea exporturilor a dus la scăderea leului și implicit a încrederii investitorilor – panică și atacuri speculative.
Probabil că unul dintre punctele în care atât economiștii cât și sociologii vor cădea de acord este acela că manifestările crizei actuale se vor vedea mult timp de acum încolo. Pe plan economic, consecințele au fost dramatice și s-au manifestat în lanț: de la scăderea indicatorilor de performanță (profit, cifră de afaceri, rate de rentabilitate etc) până la insolvabilitate și faliment. Pe plan social, oamenii încep să își piardă locurile de muncă, crește șomajul și scade venitul pe cap de locuitor. Anii 2009 și mai ales 2010 se remarcă prin mișcări de protest acompaniate de măsuri guvernamentale care trebuiau luate de mult: reducerea aparatului administrativ și controlarea cheltuielilor publice.
Probabil că până când oamenilor nu li s-a afectat în mod direct venitul personal, aceștia nu au simțit manifestările crizei. Acesta este momentul în care apare criza de oportunități, iar atât indivizii cât și organizațiile trebuie să analizeze mult mai atent costul de oportunitate al deciziilor lor de cumpărare.
Mergând mai în detaliu, efectele crizei au fost foarte severe:
- Scăderea cererii a implicat scăderea producției și a dus la căderea pieței de capital;
- Scăderea exporturilor a dus la reducerea ocupării forței de muncă și a lovit persoanele cele mai vulnerabile: șomerii și persoanele cu venituri mici;
- Creșterea costului creditării și a inflației a determinat un curs valutar defavorabil;
Mai mult decât atât, mass-media nespecializată a indus panica, mulți analiști întrebându-se dacă criza e mai degrabă un fenomen social sau o problemă economică. Mergând pe principiul bulgărelui de zăpadă, deseori știrile au exagerat realitatea și au încurajat menținerea crizei.
Specialiștii români au lucrat în această perioadă la diverse pachete de soluții de ieșire din criză (parteneriat public-privat, supravegherea mai atentă a sistemului financiar-bancar, reducerea caracterului speculativ, guvernarea corporativă bazată pe etica în afaceri etc), însă consecința cea mai dramatică din punctul de vedere al domnului Mugur Isărescu este aceea că va crește implicarea statului în societate. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pe care îl putem învăța din această criză este acela de a căuta să creștem sustenabil în funcție de potențialul și caracteristicile noastre ca națiune în general și ca indivizi în particular.
