Cu siguranță vă amintiți de povestea Scufiței roșii - fetița drăgălașă care în încercarea de a ajunge la bunica ei se confruntă cu lupul cel rău și este ajutată de vânător. Mai interesant este că aceste personaje corespund unor ipostaze reale, ipostaze pe care fiecare dintre noi le adoptăm la un moment dat, conștient sau nu.
Cele patru roluri corespund unor stări pe care fiecare dintre noi le adoptă în funcție de starea de spirit, de interesele pe care le are și de mediul înconjurător.
| Sursa: Wikipedia, Little Red Riding Hood |
Este personajul cald, drăgălaș, iubit de toată lumea. În poveste chiar apare întrebarea: „De ce o iubea toată lumea pe Scufița roșie?! / - Pentru că e bună la suflet.”
Ea este persoana inocentă și naivă, inconștientă de răutatea din jurul ei, energică și plină de viață care face tot ce îi stă în puteri pentru a-i face pe ceilalți fericiți.
De multe ori, în viața reală, această ipostază apare doar față de persoanele în care avem deplină încredere și pe care le considerăm foarte apropiate, incapabile de a ne face rău cumva.
Scufița este cumva personajul central al poveștii întrucât atrage atenția și admirația prin calitățile și puritatea ei.
![]() |
| Sursa: lawrence-haynes.com |
Lupul cel rău
În folclor, acest personaj primește toate atributele negative ale poveștii. Ce bine ar fi dacă și în viața reală, toate aspectele neplăcute s-ar găsi reunite într-un singur loc.
Lupul are rolul de răufăcător: viclean și egoist, el caută cu orice preț să își atingă scopul meschin. Pentru aceasta e capabil să mintă, să înșele, să facă promisiuni pe care nu și le respectă, să pretinde că este ceea ce nu este ... . Este un personaj puternic, greu de înfrânt.
În viața de zi cu zi, adoptăm acest rol atunci când avem convingerea că ne-ar putea ajuta să ne atingem un scop mult mai repede, din orgoliu, din dorința de a arăta că deținem puterea. Este o persoană impulsivă și care nu se gândește prea mult la consecințe: face ce vrea, când vrea ....
Bunica scufiței roșii
Bunica este personajul experimentat, înțelept, bonom dar nu din inconștiența răutății lumii exterioare, ci din dorința de a vedea partea plină a paharului. Ea ilustrează valorile tradiționale: respectul pentru familie, onestitate și ajutorarea celor din jur.
Ea are cunoștințele și experiența necesare, însă e incapabilă din punct de vedere fizic să ia măsuri, să aibă inițiativă, să rezolve problema.
În realitate, acest personaj apare sub forma oamenilor experimentați care, deși înțeleg mult mai adânc situația, nu pot sau nu vor să ia măsuri în direcția respectivă.
Vânătorul
Cel de-al patrulea personaj al poveștii este parcă mai puțin controversat. Rolul lui este acela de a asigura siguranța și ordinea, de a-i proteja pe cei neajutorați de răufăcători. Vânătorul are atât puterea fizică cât și experiența necesară pentru a sări în ajutor la nevoie.
Uneori, simțim nevoia să îi ajutăm pe cei din jur. Atunci când credem că problema respectivă stă în mâinile noastre (avem puterea de a o rezolva) decidem să facem ceva. Fie că e vorba doar de „imaginea de vânător” (gândiți-vă la conflictele de stradă în care băieții trebuie să își dovedească supremația în ochii fetelor) sau de dorința sinceră de a face ceva pentru o persoană dragă, rolul apare destul de des.
Sper că aceste patru roluri vă vor putea clarifica mai mult situațiile din jurul vostru și, de ce nu, să vă ajute să acționați în consecință. Pentru cine vrea să își reamintească povestea originală sau poate chiar să „aprofundeze” cele patru roluri, vă las mai jos materialul necesar!

| Sursa: beaujarret.fiftiz.fr |

| Sursa: dreamstime.com |